PROGRAMARE ȘEDINTĂ PUBLICĂ PRETRANSFER_MODIFICARE REPARTIZARE_29.04.2026
ATENȚIE! Art. 58 (2) Soluţionarea cererilor de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ se realizează în şedinţa de repartizare organizată de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada prevăzută de Calendar. Cadrul didactic care nu poate participa la şedinţa de repartizare pentru soluţionarea cererilor de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ are dreptul să desemneze, prin procură notarială în original, un împuternicit care să îi reprezinte interesele. (3) În baza acordurilor de principiu finale emise de directorii unităţilor de învăţământ, conform prevederilor legale, după soluţionarea contestaţiilor conform art. 57 alin. (11), comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, întrunită în şedinţă de repartizare, repartizează cadrele didactice, în condiţiile prevăzute în prezenta Metodologie. Opţiunea fiecărui cadru didactic din şedinţa de repartizare se exprimă în scris, conform cererii-tip, şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. În cazul în care cadrul didactic nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa de repartizare, cererea acestuia nu se soluţionează. Cadrul didactic va avea asupra sa acordul emis de unitatea de învățământ unde dorește pretransferul, în original.
PROGRAMARE ȘEDINTĂ PUBLICĂ PRETRANSFER_MODIFICARE REPARTIZARE_29.04.2026.xlsx
—
application/vnd.openxmlformats-officedocument.spreadsheetml.sheet,
9 kB (9968 bytes)